enurezis la copii

Enurezisul este incapacitatea de a menține controlul urinar în timpul somnului. Udarea accidentală a hainelor sau aşternuturilor este comună în cazul copiilor mai mici de 4 ani și se consideră o etapă normală în dezvoltarea controlului asupra vezicii urinare. După cum copiii sunt diferiţi, ritmul de învăţare a controlului necesităţilor urinare este diferit.

Enurezisul afectează 15-20% din copiii de 5 ani, 7% din cei cu vârsta de 7 ani și 1-2% dintre adolescenți și adulți. Băieții sunt de două ori mai afectați decât fetele.

Urinarea involuntară pe timp de noapte, de 1-2 ori pe săptămână, pe o perioadă de cel puțin 3 luni, la un copil de 5 ani sau mai mare, este numită enurezis nocturn, în timp ce urinarea involuntară în timpul zilei este numită enurezis diurn. Enurezisul nocturn poat fi împărțit în enurezis primar și secundar. Enurezisul nocturn primar este urinatul involuntar nocturn ce apare la un copil mai mare de 5-6 ani, care de la bun început a avut această deprindere. De altfel, enurezisul nocturn secundar apare la copiii care au fost anterior în stare să-și controleze vezica urnară și să nu scape urina în timpul somnului, pentru o perioadă de cel puțin 6 luni.

Cauzele de enurezis la copii pot fi multiple:

–  factori ereditari în special în enurezisul primar. Factorii genetici sunt implicați și tind să ruleze în familii. Un studiu a demonstrat că dacă tatăl a udat patul la vârsta copilăriei, există 39% șanse ca și copilul să ude patul, iar dacă mama a avut aceeaşi obişnuinţă, există o posibilitate cu 23% mai mare. Dacă ambii părinți au istoric de udare a patului, există o șansă de 77% ca și copilul să ude patul;

–  factori inflamatori pelvini: infecții sau răceli ale aparatului uro-genital (uretrite, pielonefrite, cistite, vaginite ş.a.);

–  factori urologici: inaptitudinea vezicii de a reține o cantitate de urină mai mare;

–  afecțiuni neurologice: încetinire în dezvoltarea şi creșterea sistemului nervos;

–  insuficiență secretorie de către hipofiză a hormonului antidiuretic (hormon care limitează cantitatea de urină produsă de rinichi pe durata nopții), fapt ce rezultă într-o creștere anormală a urinii care depășește capacitatea funcțională a vezicii urinare;

–  factorul psihologic: certuri între părinți, separare sau divorț, traume psihice, frustrări sau insuccese, autism, schimbarea locuinței, a colectivității (gradiniță, școală), suprasolicitare intelectuală, angoasă școlară sau oboseală fizică.

Oricare ar fi cauza, parinții au câteva opțiuni pentru a-și ajuta copiii cu această problemă. În primul rând, trebuie de redus cantitatea de lichide pe care copilul o bea seara, cu două ore înainte de somn, precum și de obișnuit copilul să meargă la viceu înainte de a merge la culcare. Udarea patului poate fi frustrantă pentru copil și părinți, iar în cazul în care durează o perioadă mai îndelungată, poate duce la diminuarea stimei de sine a copilului. Parinții nu trebuie să fie supărați sau furioși pe un copil care udă patul, ci să abordeze problema cu înţelegere, fiindcă copilul nu face acest lucru în mod deliberat. Copilul nu trebuie trezit în toiul nopții pentru a merge la veceu. Aceasta este o soluţie provizorie şi face doar să nu ude patul în noaptea respectivă. Corpul și mintea copilului trebuie să învețe cum să-l trezească de unul singur. Nu trebuie folosite scutece, acestea fac udarea mai ușoară pentru copil și i se transmite mesajul că este încă ‘un copil’ și este bine să aștepte.

Tratamentul enurezisului depinde de tipul și cauza problemei, cât și de vârsta și capacitatea copilului. Homeopatia are rezultate extraordinare în caz de enurezis la copii și ar trebui să fie de multe ori folosită în primul rând din cauza eficacităţii înalte şi lipsei de efecte secundare. Dacă e să aruncăm o privire în Repertorium, atunci constatăm că la rubrica ‘micțiuni involuntare noaptea în pat’ sunt menționate mai mult de 150 remedii, care dintre ele este cel mai indicat în fiecare caz, o decide medicul homeopat în urma unui consult.

În enurezis secundar, cheia succesului este de a afla exact ce s-a schimbat, ar putea fi un stres psihologic pe care îl resimte copilul, cum ar fi o frică mare sau o ceartă în familie. Primul pas în rezolvarea problemei este identificarea oricăror schimbări în viața copilului, care au servit drept factor declanșator. Dacă enurezisul a apărut în urma unei traume psihice sau fizice atunci ar fi posibil un caz de Arnica. Dacă însă enurezisul este rezultatul unei frici mari, atunci trebuie să verificăm posibilitatea de Aconitum, Opium sau Stramonium. În caz de enurezis în primul somn, remediul care va aduce rezolvarea ar putea fi Causticum, Sepia, Phosphoricum acidum sau Kreosotum. Cina se va administra copilului cu parazitoze, care tresare în timpul somnului, scrâșneşte din dinţi, are cearcăne, un prurit nasal şi o foame intensă resimţită după masă. Belladonna va avea indicație mai ales la copilul cu somn agitat; cu micțiuni involuntare care survin după miezul nopții, spre dimineaţă. Pulsatilla va rezolva cazul când avem un copil gingaș și sensibil, plângăcios, cu răceli frecvente, otite, conjunctivite, şi tulburări digestive după consumul produselor grase, pe care le place. Dacă copilul ne spune că visează că urinează, şi concomitent udă patul atunci vom analiza o posibilitate de Sepia, Sulphur, Kreosotum, Senega, Phosphoricum acidum, Lycopodium, Equisetum. În timpul consultului homeopatic, se va analiza fiecare caz clinic în parte și se va găsi remediul simillimum care va aduce vindecarea.

Din propria experienţă pot afirma că remediile homeopatice prescrise după studierea diferitor cazuri, s-au dovedit a fi foarte eficiente în oprirea enurezisului nocturn primar fără nici o recidivă. Copii de orice vârstă pot fi tratați cu succes. Mai mult decât atât, toate remediile homeopatice sunt naturale, ușor de administrat și fără efecte adverse.

De asemenea, puteți vedea și video-răspunsul meu cu referire la Tratamentul homeopat al enurezisului.

Voi depune tot efortul, experiența și cunoștințele mele ca să-ți readuc starea de sănătate.
Îmi va face plăcere să fiu medicul tău homeopat, iar vindecarea poate fi la doar un click distanță.

Vreau să știu prețul și avantajele unui consult homeopat!

Distribuie

Share to Google Plus
Share to Odnoklassniki

Tag-uri:

Articole similare: