Home » Depresie

Depresie

E-BOOK GRATUIT: Ghidul Pacientului Homeopat. Descarcă aici →

Depresia este o stare ce se caracterizează printr-un sentiment persistent de tristețe, anxietate, lipsă de speranță, neajutorare, vinovăție, iritabilitate sau agitație, lipsa interesului pentru orice activitate și chiar pentru viață, a carui intensitate poate ajunge la letargie totală și apatie. Deseori persoanelor aflate în stare de depresie le scade pofta de mâncare sau mănînca excesiv, sunt asociate tulburări de concentrare a atenției și dificultăți în luarea deciziilor. Somnul este dereglat și el, fie dormit excesiv sau insomnia. Deseori la tabloul mental-emoțional se adauga și acuze somatice nespecifice ca cefalee, amețeli, dureri și manifestări gastrointestinale. Starea de depresie nu este o tristeţe de moment prin care fiecare trecem. În momentul când simptomele durează mai mult de 2 săptămâni și întervin în activitatea zilnică a persoanei, atunci depresia are o intensitate clinică și necesită tratament.

Caz clinic

Istoricul bolii

Motivul adresării: de 6 ani pacienta (54 ani) suferă de depresie. Pacienta a urmat periodic medicație alopată, însă nu a observat ceva schimbări.

Acuze la momentul adresării

Depresie care se manifestă prin următoarele simptome:

  • pacienta mereu are o stare de tristețe,  îngrijorare fără un motiv clar determinat pentru lucrurile mărunte. Evită la maxim orice responsabilitate.
  • o pierdere a interesului și bucuriei față de orice activitate, activitățile de rutină le face în mod automat, din obligație.
  • se simte obosită, fără puteri, capacitatea de concentrare este scazută, se simte  neîndemnatică, cu greu ia careva hotărâri.
  • anxietate mare pentru sănătatea sa, cu un sentiment profund de vinovăție  față de copii, se simte ca și cum ea ar fi o greutate pentru copiii săi, de unde și apar gînduri sumbre spre un suicid.
  • stresuri – divorț cu 20 ani în urmă.

Pe lăngă tabloul de mai sus mai sunt prezente următoarele acuze: periodic apare ceață în fața ochilor, cu o senzație de frigere.  Anxietate și discomfort psihologic în locurile publice cu multe persoane. Suferă de hernie de disc de 1,5 ani. La moment prezintă dureri in spate, care se extind în picioare, este prezentă o  senzație de slăbiciuni și tremur în piciorul drept, care se agravează cînd stă mult timp în picioare. Mersul este stingherit și neferm, cu senzație de amețeli și simte ca și cum o trage spre dreapta. Ticuri pronunțate la față. Procesul de adormire este ceva mai dificil. Apetitul este scăzut, acum nu are preferințe alimentare, mai înainte iubea mult dulcele. Nu are senzație de sete, bea puțină apă. Scaunul – regulat, la emoții poate fi mai des.

Medicul homeopat folosește repertorizarea cazului pentru a veni cu o recomandare de tratament. Pentru repertorizare eu folosesc software Vithoulkas Compass. Mai jos am prezentat ca exemplu cum are loc repertorizarea cazului. Simptomele prezente se „traduc” în limba repertoriului, și aici nu mă refer doar traducere română-engleză. În procesul repertorizării au fost alese următoarele simptome cu gradația respectivă, vezi imaginea de mai jos. Conform repertorizării cazului apare o probabilitate de Arsenicum album, Calcarea carbonica, Phosphorus, Lycopodium, Agaricus Pulsatilla…

În urma analizei cazului și diagnosticului diferențiat totuși prescrierea se face în favoarea remediului Agaricus.

Consultaţie de evaluare #1

Consultaţia de evaluare a avut loc la 5 săptămâni de la prima vizită. În urma tratamentului homeopa starea pacientei este cu mult mai bine, după cum a menționat pacienta:  „mintea e mai clară”,  „sufletește mă simte cu mult mai bine”, „gînduri negre nu mai apar” și  „am început să ma bucur de viață”. Somnul este odihnitor, nu sunt prezente dereglări în procesul de adormire. „Durerile de spate încă mai sunt, la fel iradiază în picior, dar parcă mai puțin ca înainte”.

Tratamentul homeopat a fost prelungit.

Consultaţie de evaluare #2

Consultaţia dată a avut loc la 6 luni de la prima vizită. Pacienta s-a adresat deoarece de 10 zile au apărut din nou durerile de spate, care dau în picior, dureri în „șolduri, ca de curent electric, care repede apare dar și repede dispare”. În articulația coxofemurală dreapta are un discomfort pe care-l definește „ca și cum s-o scurtat o venă”. La mers nu mai are amețeli, iar senzția „că o trage într-o parte” a dispărut. Nu mai prezintă acea senzație de frigere la nivelul ochilor, precum și ceață în priviri nu mai are.  De 3 zile a reapărut un tic nervos la ochiul stâng. Uneori tremură barba cu senzație „de parcă tremură dinții în gură”.  Are senzație „de parcă merg furnici pe picioare și spate”. De când i-a reapărut durerea de spate, e cu gândul la boală, prezentând o anxietate legată de sănătate, ceaia ce pînă acum nu era. Starea emoțională este satisfăcătoare, la care pacienta menționează „multe au dispărut”, nu mai este prezentă starea de depresie, având o calitate a vieții net superioară de până la tratament.

S-a repetat remediu Agaricus 200ch.

Notă: acest caz a fost ales să fie prezentat deoarece este destul de educativ. Prin exemplul dat se observă importanța totalității simptoamelor prezente la pacient pentru a face o prescriere de succes. Homeopatia fiind o medicină pentru corp, minte și suflet a adus echilibru și starea de sănătate pe toate aceste nivele. Acest caz are un prognostic destul de bun și după cum se vede a răspuns bine la tratament din prima prescriere. Era recomandabil dacă persoana făcea consultația de evaluare#2 conform recomandării mele, în 6-7 săptămâni. Cosultațiile repetate în cazurile de afecțiuni cronice sunt cruciale, deoarece vindecarea nu este un eveniment, ci un proces. În 6 luni problema durerilor a revenit, a avut loc recădere pe nivel fizic. Bucură că nivelul mental-emoțional continuă să fie în echilibru. Pentru a evita recăderile în procesul de vindecare, este recomandabil să se urmeze recomandările medicului, și se întrerupe doar când procesul de vindecare este finalizat. Odată ce progresul vindecării continuă, consultațiile de evaluare se fac mai rar și mai rar, dar nicidecum întrerupt brusc.

Disclaimer

Toate cazurile clinice prezentate sunt istorii reale, iar acești pacienți au fost tratați personal de mine. Rezultatele unui tratament homeopat poate varia, iar exemplele date nu pretind să fie rezultate tipice sau obișnuite. Totuși, ele descriu cel mai bine efectele pe care le poate avea homeopatia în cazul unei prescrieri homeopate corecte.

Îmi face plăcere să fiu medicul tău homeopat, iar vindecarea poate fi doar la un click distanță.



Tatiana Savciuc

Tatiana Savciuc

CCH, RCSHom, IACH (cert), MD (Europe)
Fondatoare Homeopatie.md

Calendar programari consultatie homeopata