Homeopatia in lume – deosebit de populară în Europa, India şi Statele Unite ale Americii. Personalităţi marcante, familii regale, erudiţi, lideri mondiali, oameni de afaceri, celebrităţi şi vedete se enumără printre susţinătorii homeopatiei.
Ascensiune și declin
Istoricul dezvoltării homeopatiei cunoaşte şi ascensiuni şi perioade de stagnare. Astfel după un avânt spectaculos în dezvoltarea sa, prin organizarea institutelor de homeopatie şi creşterea numărului de medici homeopaţi, a fost organizată o acţiune de reprimare a homeopatiei. În America, în secolul XIX, medicilor li se interzicea practicarea homeopatiei. În 1830 practicarea homeopatiei a fost declarată ilegală şi în Austria. În 1860, la numai 22 de ani după introducerea homeopatiei , în România, de către medicul vienez F. von Kraft, ea a fost declarată în afara legii.
O nouă ascensiune a homeopatiei a avut loc cu ocazia diverselor epidemii infecţioase. În spitalele homeopatice, conform statisticii, rata mortalităţii a fost între 1/8 şi 1/2 din rata înregistrată în spitalele clasice. În epidemia de holeră din 1849 doar în 3% din cazurile tratate homeopatic au fost înregistrate decese, pe când printre pacienţii ce au urmat tratament obişnuit decesul a survenit la 48‑60%. Rezultate impresionante au fost înregistrate în timpul febrei galbene din 1878, astfel homeopatia a revenit în actualitate.
Homeopatia pe pământul românesc
Pe teritoriul Principatelor Române, homeopatia a devenit cunoscută destul de timpuriu, din 1830. Trebuie menţionat farmacistul braşovean Johan Martin Honinberger (1795-1866), care a fost elev al lui Hahnemann în perioada 1836-1837, şi a practicat homeopatia în România. În 1981, la 26 noiembrie, are loc primul Simpozion de Homeopatie la Bucureşti.
Homeopatia în Republica Moldova a fost practicată pentru prima dată după cel de-al doilea Război Mondial. Medicul T.I.Peghiş, întors din Franţa, utilizează homeopatia în tratamentul copiilor ce sufereau de diverse afecţiuni, ce aveau un răspuns minim la medicaţia alopată. L.I. Nitscanski a fost un promotor activ al homeopatiei în Republica Moldova, el a audiat cursurile unor homeopaţi cu renume, precum Vithoulkas, Keler, Lipniţki, Popov etc. În perioada 1991-1992 la Chişinău sunt organizate seminare de iniţiere în homeopatie de către Centrul de Medicină Socială “Christiana” unde circa 50 de medici de diferite specialităţi şi 5 farmacişti îmbraţişează homeopatia. În Republica Moldova homeopatia este recunoscută de Ministerul Sănătăţii şi este practicată de medici cu pregătire postuniversitară. Homeopatia este o metoda terapeutică ce a fost inclusă în programele de învăţământ universitar, recunoscută şi acreditată oficial la noi în ţară din 1990.
Homeopatia in lume
Astăzi homeopatia este practicată cu success pe scară largă în toată lumea. Conform datelor prezentate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, homeopatia in lume ocupă locul doi ca metodă de tratament, după medicina alopată. În tot mai multe ţări ca Italia, Elveţia, Belgia, Austria, Spania, Grecia, dar şi Australia, Mexic, India, precum şi un şir de ţări sud-americane, homeopatia este tot mai mult folosită drept metodă alternativă de tratament. În SUA şi Canada, homeopatia este recunoscută official din 1938, iar în 2006 peste 5 milioane de americani au folosit remedii homeopatice.
În unele zone ale Regatului Unit tratament homeopatic este acoperit de sistemul naţional de sănătate. În Belgia şi Letonia taxele pentru tratament homeopatic sunt parţial acoperite de asigurări de sănătate statutare, iar în Austria, Belgia, Bulgaria, Germania, Ungaria, Italia, Olanda, Elveţia şi Regatul Unit de către companiile private de asigurări.
Ziua Homeopatiei în UE a fost sărbătorită pentru prima dată pe 10 aprilie 2008, la Bruxelles, la iniţiativa Asociaţiei Europene de pacienţi, doctori, farmacişti şi asociaţii industriale homeopatice. Această zi nu a fost aleasă întâmplător, dar pentru comemorarea naşterii lui Hahnemann, şi a coincins cu începutul Săptămânii Homeopatiei în Lume (World Homeopathy Awareness Week), 10-16 aprilie, scopul fiind informatizarea despre rolul important pe care îl are Homeopatia în promovarea sănătăţii în lume.
Îmi face plăcere să fiu medicul tău homeopat, iar vindecarea poate fi doar la un click distanță.

Tatiana Savciuc
CCH, RCSHom, IACH (cert), MD (Europe)
Fondatoare Homeopatie.md