Hormoni - top 7 mai puțin cunoscuți

Hormoni – mesagerii care controlează și coordonează procesele fiziologice în întregul organism. Atunci când hormonii ajung la nivelul țesutului sau organului țintă se leagă selectiv de un anumit receptor, așa cum o cheie se potrivește într-o anumita broască.

Hormonii sunt substanțe minuscule dar foarte puternice, ceea ce înseamnă că cantități foarte mici de hormoni pot avea efecte profunde asupra proceselor metabolice. Datorită potenței lor, secreția de hormoni este reglată în limite foarte înguste pentru a menține homeostazia în organism. Este cunoscut faptul că concentrația cortizolului în stare de relaxare variază 1,5-2,5 ng/ml (10^-9) ce ar fi echivalentul diluției homeopate 5ch. Vezi asemănarea? Dozele mici, fac lucruri mari!

Hormonii se găsesc în toate organismele multicelulare și rolul lor este de a asigura un sistem de comunicare internă între celulele situate în părți îndepărtate ale corpului. Funcționarea organismului uman nu ar fi posibilă fara existența hormonilor. Denumirea de hormon provine de la cuvântul grecesc “hormanus” care se traduce “a pune în mișcare”. Peste 50 de tipuri de hormoni influențează activitatea corpului uman, cea mai complexă și fascinantă mașinărie. Aceste substanțe chimice sunt produse în organe cu structuri complexe, numite glande endocrine. Hormonii sunt responsabili de stimularea și coordonarea proceselor fiziologice în organism precum creșterea, controlul tensiunii arteriale, al glicemiei, al ciclurilor de somn – veghe, dispoziția, masa osoasă, reglarea temperaturii corpului, apetitul, pubertatea și fertilitatea, și altele.

Cele mai importante glande endocrine în organismul uman sunt următoarele: hipotalamusul, hipofiza, glanda pineală, timusul, tiroida, glandele suprarenale, pancreasul, ovarele, testiculele. Fiecare glandă produce un anumit tip de hormoni, spre exemplu: glanda pineală – melatonina, numită și “hormonul somnului”. Hipotalamusul produce tirotropina (TSH – hormon de stimulare tiroidiană), dopamina supranumită și “hormonul fericirii”, oxitocina – cunoscută ca “hormonul iubirii”, vasopresina (ADH – hormonul antidiuretic). Glanda tiroidă produce hormoni: triiodotironina (T3) și tiroxina (T4). Glanda pituitară – hormonul foliculostimulant (FSH), hormonul luteinizant (LT), prolactina – acești hormoni fiind responsabili în fertilitate. Ovarele produc și eliberează două grupe de hormoni sexuali – progesteron și estrogen. Testiculele produc testosteronul.

În corpul uman, hormonii funcționează pentru două tipuri de comunicare. Primul este pentru comunicarea între două glande endocrine, unde o glandă eliberează un hormon care stimulează o altă glandă țintă să modifice nivelul de hormoni pe care îi eliberează. Glanda pituitară eliberează hormonul TSH, care la rândul lui influiențează glanda tiroidă să producă hormonii triiodotironina (T3) și tiroxina (T4). Al doilea tip este între o glandă endocrină și un organ țintă, de exemplu atunci când pancreasul eliberează hormonul insulina, care determină celulele musculare și adipoase să preia glucoza din sânge.

Top 7 mai puțin cunoscuți hormoni

Oxitocina

Oxitocina este un hormon care acționează ca un neurotransmițător. Oxitocina mai este numit și “hormonul iubirii”, deoarece nivelul de oxitocină crește în timpul îmbrățișărilor și al orgasmului. Oxitocina este produsă de hipotalamus, o porțiune a creierului care menține funcțiile interne ale corpului în echilibru. Apoi ea este secretată în fluxul sanguin de către glanda pituitară. De acolo, oxitocina este direcționată în măduva spinării sau în alte părți ale creierului, în funcție de scopul său final.

Oxitocina joacă un rol important în funcțiile de reproducere ale femeilor, implicat în activitatea sexuală procesul nașterii și la alăptare. În timpul travaliului, oxitocina crește motilitatea uterului, provocând contracții în mușchii uterului. În timpul alăptării, oxitocina favorizează mișcarea laptelui prin canalele din sân, permițând acestuia să fie excretat de mamelon. Oxitocina este prezentă și la bărbați, jucând un rol în transportul spermatozoizilor și producția de testosteron de către testicule. Oxitocina de asemenea, este asociat cu empatia, încrederea, activitatea sexuală și întărirea relațiilor sociale și afective. Femeile au, de obicei, niveluri mai mari ale acestui hormon decât bărbații.

În creier, oxitocina acționează ca un mesager chimic și are un rol important comportamentul uman, inclusiv excitarea sexuală, recunoașterea, încrederea, atașamentul romantic și legătura mamă-copil. Drept urmare, oxitocina a fost numită „hormonul iubirii” sau „substanța chimică a îmbrățișării”.

Calcitriol

Calcitriolul este un hormon care se leagă și activează receptorul de vitamina D din nucleul celulei. Rinichiul este locul principal de sinteză a calcitriolului, forma hormonală activă a vitaminei. Denumiri alternative pentru vitamina D sunt calcitriol (sau 1,25-dihidroxivitamina D); ergocalciferol (vitamina D2); colecalciferol (vitamina D3); calcidiol (25-hidroxivitamina D).

Vitamina D3 este produsă în mare parte în piele ca răspuns la lumina soarelui și este, de asemenea, absorbită din alimentele consumate, cum ar fi uleiul de pește și gălbenușul de ou. În schimb, vitamina D2 provine din plante. Interesant este că vitamina D3 pare a fi mai eficientă la creșterea nivelului de vitamina D din sânge. Aproximativ 10% din vitamina D este absorbită ca parte a unei diete echilibrate sănătoase. Ficatul și rinichii convertesc vitamina D în hormonul activ, care se numește calcitriol. Vitamina D activă (calcitriol) ajută la creșterea cantității de calciu pe care intestinul o poate absorbi din alimentele consumate în sânge și, de asemenea, previne pierderea de calciu din rinichi. Vitamina D modifică activitatea celulelor osoase și este importantă pentru formarea de oase noi la copii și adulți.

O scădere a concentrației de calciu în sânge este detectată de glandele paratiroide, care produc apoi hormonul paratiroidian. Hormonul paratiroidian crește activitatea enzimei (catalizatorului) care produce vitamina D activă. Această creștere a concentrației de calciu împreună cu vitamina D se alimentează înapoi la glandele paratiroide pentru a opri eliberarea ulterioară a hormonului paratiroidian. Producția de vitamina D este, de asemenea, reglată direct de calciu, fosfat și calcitriol.

Deficiența de vitamina D de cele mai multe ori este condiționată de stilului de viață și lipsa expunerii la soare. Dacă aveți niveluri foarte scăzute de vitamina D, nu puteți menține o concentrație adecvată de calciu în sânge pentru creșterea oaselor. Aceasta provoacă rahitism la copii și osteomalacie la adulți. Pe măsură ce rolul vitaminei D ca regulator al altor funcții în organism a fost descoperit, s-a sugerat că lipsa vitaminei D este legată de incapacitatea de a lupta eficient împotriva infecțiilor, duce la slăbiciune musculară, oboseală și dezvoltarea diabetului, implicat în dezvoltarea anumitor tipuri de cancer, scleroza multiplă, depresie, boli de inimă, hipertensiunea arterială și accident vascular cerebral, deși relevanța directă și mecanismele care stau la baza acestor implicări rămân încă necunoscute.

Calcitonina

Calcitonina este un hormon care este produs și eliberat de celulele C ale glandei tiroide și este implicată în reglarea nivelului de calciu și fosfat din sânge, opunându-se acțiunii hormonului paratiroidian.

Secreția atât a calcitoninei, cât și a hormonului paratiroidian este determinată de nivelul de calciu din sânge. Când nivelul de calciu din sânge crește, calcitonina este secretată în cantități mai mari. Când nivelurile de calciu din sânge scad, acest lucru face ca și cantitatea de calcitonină secretată să scadă. Secreția de calcitonină este, de asemenea, inhibată de hormonul somatostatina, care poate fi eliberat și de celulele C din glanda tiroidă.

Grelina

Grelina este un hormonul produs și eliberat în principal de stomac, cu cantități mici eliberate și de intestinul subțire, pancreas și creier. Grelina este numit „hormonul foamei”, deoarece stimulează apetitul, crește pofta de mâncare, promovează depozitarea grăsimilor, stimulează eliberarea hormonului de creștere.

Pe lângă creșterea apetitului, grelina joacă un rol important în mediarea glucozei și a homeostaziei energetice (adică echilibrul). Grelina stimulează eliberarea hormonului de creștere din glanda pituitară, care, spre deosebire de grelina în sine, descompune țesutul adipos și provoacă acumularea de mușchi. În pancreas, grelina stimulează eliberarea de glucagon, care crește producția și eliberarea de glucoză din ficat și țesutul adipos în sânge. De asemenea, se sugerează că grelina suprimă secreția de insulină din pancreas pentru a reduce stocarea de glucoză în organele cheie.

Melatonina

Melatonina numită și “hormonul somnului” deoarece induce natural somnul, îl face mai odihnitor și mărește durata somnului profund.

Producerea melatoninei are loc în glanda pineală și este strâns corelată cu ritmul circadian – ceasul interior al corpului tău. Practic, melatonina îi “spune” corpului tău când să doarmă și când să se trezească. Eliberarea melatoninei în creier este influențată de ora din zi, producția crescând când este întuneric și scăzând când este lumină. Nivelul de melatonină pe timp de noapte este de cel puțin 10 ori mai mari decât din timpul zilei. Pe lângă ritmul său circadian, producția de melatonină are și un ritm sezonier (sau circaanual), cu nivel mai mari toamna și iarna, când nopțile sunt mai lungi, și nivel mai scăzut primăvara și vara. Odată cu vârsta, producția melatoninei scade.

La multe animale, inclusiv o gamă largă de mamifere și păsări, melatonina din glanda pineală este esențială pentru reglarea biologiei sezoniere a organismului, de exemplu, reproducerea, comportamentul și creșterea blănii, ca răspuns la schimbarea duratei zilei.

Deci, în primul rând, melatonina reglează ritmul circadian care gestionează ciclul natural de somn-veghe. De aceea, este administrată pentru a induce somnul de catre persoanele care se confrunta cu insomnie. Pe lîngă faptul că îmbunătățește somnul, melatonina poate gestiona functia imună, tensiunea arterială și nivelul cortizolului.

Eritropoietina

Eritropoietina este un hormon care este secretată de celule specializate numite celulele interstițiale în rinichi. Odată secretat, acționează asupra eritrocitelor, globulelele roșii, pentru a le proteja împotriva distrugerii. În același timp, stimulează celulele stem ale măduvei osoase pentru a crește producția de globule roșii.

Deși mecanismele precise care controlează producția de eritropoietină sunt puțin înțelese, este bine cunoscut faptul că celulele specializate din rinichi sunt capabile să detecteze și să răspundă la nivelul scăzute de oxigen (hipoxemie) prin producția crescută de eritropoietina. Când există suficient oxigen în circulația sanguină, producția de eritropoietină este redusă, dar când nivelul de oxigen scade, producția de eritropoietină crește. Acesta este un mecanism adaptativ, deoarece facilitează producerea mai multor globule roșii pentru a transporta mai mult oxigen în corp, crescând astfel nivelul de oxigen în țesuturi. De exemplu, atunci când vă aflați la o altitudine mare, presiunea aerului scade și acest lucru poate provoca hipoxie care stimulează o creștere a producției de eritropoietină. În stările de oxigen scăzut, oamenii riscă să dezvolte hipoxie – privare de oxigen. Hipoxia poate apărea și atunci când există o ventilație deficitară a plămânilor, cum se întâmplă în cazul bolilor pulmonare cronice, emfizemului și bolilor cardiovasculare. Producția de eritropoietină este redusă în anumite afecțiuni, cum ar fi insuficiența renală, bolile cronice precum HIV/SIDA și anumite tipuri de cancer și în bolile inflamatorii cronice, cum ar fi artrita reumatoidă.

Relaxina

La femei, relaxina este secretată în circulația sangvină de corpul galben (curpus luteum) din ovar. În timpul sarcinii, este eliberat și de placentă. La bărbați, relaxina este secretată de prostată și poate fi detectată în sperma, dar nu se găsește în general în circulația sanguină.

Efectele relaxinei sunt cel mai bine descrise în timpul ciclului reproductiv feminin și în sarcină. Nivelul de relaxină crește după ovulație, în a doua jumătate a ciclului menstrual. Acționează prin relaxarea peretelui uterului prin inhibarea contracțiilor și, de asemenea, pregătește mucoasa uterului pentru sarcină. Dacă sarcina nu apare, nivelul relaxinei scade din nou. În timpul sarcinii, nivelul de relaxină este cele mai ridicat în primul trimestru. În acest moment se crede că promovează implantarea fătului în curs de dezvoltare în peretele uterului și creșterea placentei. La începutul sarcinii, relaxina inhibă și contracțiile din peretele uterului, pentru a preveni nașterea prematură. Relaxina reglează sistemul cardiovascular și renal ale mamei pentru a le ajuta să se adapteze la creșterea cererii de oxigen și nutrienți pentru făt și pentru a procesa deșeurile rezultate. Se crede că face acest lucru prin relaxarea vaselor de sânge ale mamei pentru a crește fluxul de sânge către placentă și rinichi. Spre sfârșitul sarcinii, relaxina favorizează ruperea membranelor din jurul fătului, deschiderea și înmuierea colului uterin și a vaginului pentru a ajuta procesul de naștere. Există, de asemenea, unele dovezi că relaxina poate relaxa ligamentele din partea din față a pelvisului pentru a ușura nașterea copilului. Există mai mulți alți factori implicați în travaliu, dar declanșatorul exact rămâne neclar. Rolul relaxinei la bărbați este mai puțin descris. Cu toate acestea, există dovezi că poate crește mișcarea celulelor spermatozoizilor în spermă.

Relaxina aparține aceleiași familii de hormoni ca și insulina. În ultimul deceniu au fost descoperite mai multe peptide asemănătoare relaxinei, iar funcția acestor peptide necesită investigații suplimentare. Studiile recente au relevat efectele relaxinei asupra altor sisteme din organism. Relaxina scade fibroza tisulară din rinichi, inimă, plămâni și ficat și promovează vindecarea rănilor. Fibroza tisulară este formarea de țesut dur ca rezultat al inflamației, care poate duce la cicatrici și pierderea funcției organelor. Acest lucru a făcut ca relaxina să prezinte interes pentru oamenii de știință care studiază modul în care inima se vindecă după ce a fost deteriorată, ceea ce poate ajuta în tratamentul insuficienței cardiace în viitor. În plus, relaxina poate influența tensiunea arterială prin relaxarea vaselor de sânge; promovează creșterea de noi vase sangvine; și este, de asemenea, antiinflamator. Toate aceste proprietăți ar putea face din acest hormon o potențială țintă terapeutică pentru tratamentul anumitor boli.