Home » Remediu homeopat – prospect, instrucțiuni de folosire

Remediu homeopat – prospect, instrucțiuni de folosire

E-BOOK GRATUIT: Ghidul Pacientului Homeopat. Descarcă aici →

Produsele homeopate, numite remedii homeopate, au ca origine plantele, precum floarea de arnica – remediul homeopat Arnica, floarea de dedițel – Pulsatilla, ceapa roșie – Allium cepa, ș.a. Diverse mineralele pot servi ca sursă în prepararea unui remediu homeopat, ca exemplu clorura de sodiu, denumită impropriu și sarea de bucătărie – remediul homeopat Natrum muriaticum, Calcarea carbonica – este preparat din partea interioară albă a cojilor de stridii, iar din bicarbonate de sodium, folosit în bucătărie, se prepară remediul homeopat Natrum carbonicum. Remediile homeopate sunt produse în laboratoare farmaceutice specializate urmând anumite procedee specifice.

Unde pot găsi prospectul unui remediu homeopat?

Remediile homeopate nu au prospect în adevăratul înţeles al cuvântului. Informaţia detaliată despre remediile homeopate se găsește în cărţile de specialitate, numită Materia Medica Homeopată, unde fiecare remediu este descris în amănunt. Informația despre remediu provine din experimentele făcute pe oameni sănătoşi, numit proving; din cărțile de toxicology; precum şi din date clinice. O sursă ușor accesibilă pentru publicul larg la informația despre un remediu homeopat se găsește cu ușurință pe internet. Homeopatie.md prezintă într-un mod mai ușor de înțeles tabloul remediilor homeopate în Rubrica Materia Medica. Important: scopul articolelor este pentru o informare generală, iar informația prezentată nu este completă și suficientă pentru o prescriere homeopată. Cei ce își doresc să studieze homeopatia mai în detaliat este recomandabil să o facă din cărțile de specialitate.

Cum se citește eticheta unui remediu homeopat?

De obicei pe tubul unui remediu homeopat se găsește numele în latină a remediului și un număr urmat de niște litere. De exemplu: Apis Mellifica 30ch. Dacă e să decodificăm această informație atunci avem Apis Mellifica în Latină este albina, ceea ce ne indică sursa remediului homeopat. Deci, remediul homeopat Apis este preparat din veninul de albină. Păstrarea numelui în Latină permite medicilor homeopați din întreaga lumea să identifice cu ușurință și precizie remediile indiferent de limba vorbită. Cifra 30 ce urmează ne indică nivelul diluției, iar ch sau uneori se întâlnește doar litera c – ne indică modul de preparare a remediului, și anume preparate după metoda centezimală Hahnemann. Litera K întâlnită va indica prepararea remediului după metoda Korsakov. Diluțiile cel mai des folosite în practică sunt: diluțiile joase – 6ch, 9ch, 12ch, diluțiile medii – 15ch, 30ch, și diluțiile înalte – 200ch, 1M, 5M.

De ce toate remediile homeopate au aceeaşi formă de granule albe?

Cea mai răspândită formă de prezentare a remediilor homeopate reprezintă granulele. Există însă şi alte forme de prezentare, cum ar fi soluţii, picături, unguente, globule, comprimate, etc. Formele de prezentare a remediului reprezintă mediul medicamentului de a acţiona. Preparatele homeopate sunt deobicei păstrate sub formă de soluţie lichidă pe bază de alcool. Doar câteva picături sunt necesare pentru tratament. Acestea se impregnează pe granulele de lactoză, care aparent sunt identice. Boiron folosește tripla impregnare a granulelor, care asigură o impregnare omogenă a principiului activ până în centrul granulei. Astfel granula alba servește drept un mijloc de transmitere a informației necesare.

Cum se administrează remediul homeopat?

Remediile homeopate sub formă de granule se administrează oral, la o distanță de mese sau periajul dinților, și se lasă să se dizolve în gură. Numărul de granule administrat variază de la 1-3 la 5 granule. Aici însă nu se aplică principiul dacă administrez mai multe granule, efectul va fi mai bun. Durata tratamentului homeopat și numărul de prize sunt indicate de medicul homeopat, care sunt recomandate individual conform necesităților personale.

Îmi face plăcere să fiu medicul tău homeopat, iar vindecarea poate fi doar la un click distanță!



Tatiana Savciuc

Tatiana Savciuc

CCH, RCSHom, IACH (cert), MD (Europe)
Fondatoare Homeopatie.md

Calendar programari consultatie homeopata